Bunicul meu ura maioneza. Când tata şi bunicul îşi cumpărau burgeri după o zi grea de lucru la fabrica unde se produceau supape unisens, persoana care prelua comanda știa să nu pună maioneză. Însă ca supraviețuitor al Holocaustului, viaţa nu era mereu așa prietenoasă față de el.
Bunicul meu, David Tibor Szloboda, era un om foarte talentat.
De meserie fierar din Europa de Est, a fost inventator și a obținut certificări în ingineria mecanică şi chimică. Cel mai lăudat brevet al său, supapa unisens, a avut parte de o reușită legendară, întărind încrederea în funcționarea mașinii cu abur! La auzul povestirilor despre bunicul, s-a născut în mine o dorință puternică de a-mi înțelege proveniența și rădăcinile…
Bunicul David s-a născut în Ungaria în vremuri modeste. Ca fierar evreu în Europa de Est, şi-a petrecut primii ani ai tinereții învățând o profesie; multe ore obositoare în șir, cu salariu foarte mic ca răsplată. Aceste lucruri nu contau pentru mine; eram fascinat de acest om! Am citit pagină după pagină din brevetul lui.
A publicat scrieri ca „distilarea distrugătoare a gunoiului" și „o nouă metodă de energie: înlocuitorul combustibilului și energiei nucleare”1. Vorbea multe limbi diferite: ebraica, germana, maghiara, engleza, ca să menționez doar câteva din arsenalul său. Avea părul blond, ochii albaștri și era lat în umeri! Umerii erau atât de lați încât atunci când Germania nazistă a dat buzna, naziștii au considerat că el s-ar potrivi perfect în lagărul de muncă.
Naziștii l-au obligat să privească cum îi omorau întreaga familie.
Apoi l-au închis și pe el. În fiecare zi muncea pe brânci ca să supraviețuiască, uneori strângând cu lopata trupurile celor care muriseră de epuizare. Trupurile le erau arse. Nu era timp pentru a le îngropa, iar naziștilor nu le păsa. A supraviețuit un an jumătate în mijlocul acestor atrocități. După ce totul s-a sfârșit, s-a mutat înapoi în Ungaria, apoi în Israel de îndată ce a devenit stat, și apoi în Canada (pentru ca tatăl și mătușa mea să nu treacă prin greutățile războiului).
„Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete.” Probabil că filozoful și scriitorul George Santayana a scris această afirmație2. Originalul spunea: „Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să îl repete.”
Deși 75 de ani reprezintă o perioadă scurtă de timp, oare societatea noastră a trecut deja peste aceste întâmplări, uitând aproape de tot una din cele mai execrabile atrocități ale umanității? Am ales să închidem ochii? Departe acest lucru de creștinul care cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu!
Oare nu a scris apostolul Pavel bisericii din Roma: „Ei sunt israeliți! Ale lor sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, închinarea și promisiunile. Ai lor sunt patriarhii și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin."? (Romani 9:4-5) Dacă din neștiință nu ești încă convins că Dumnezeu are un plan pentru evrei, Pavel continuă: „Căci dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natura sa, este un măslin sălbatic și ai fost altoit, împotriva naturii tale, într‑un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți aceștia, care sunt ramuri naturale, în propriul lor măslin!?” (Romani 11:24)
Cum ar fi să simțim greutatea acestei poveri și, într-o oarecare măsură, să ne însușim trecutul? E prea ușor să spunem: „E treaba lui Dumnezeu. Dacă ar fi vrut să schimbe rezultatul, l-ar fi schimbat”, sau să „ne spălăm pe mâini”, cum a făcut Pilat.3 Cred că Dumnezeu a ales să folosească acest mecanism numit Biserică în misiunea Lui divină de a reînnoi toate lucrurile.4 În vederea acestui scop va aduce Dumnezeu schimbare.
Ne-am înșelat. Am dat greș.
Unde eram noi, Biserica? De ce nu s-a implicat fiecare creștin în prevenirea Holocaustului? De ce nu s-a implicat fiecare creștin în salvarea evreilor de la moarte iminentă?5 Aceste eșecuri au început cu mult înainte în istorie. Am permis teologiei noastre să devină atât de josnică încât am spus că „Dumnezeu a înlocuit Israelul cu Biserica”, o perspectivă odioasă cunoscută sub numele de teologia înlocuirii.6 Aceasta era cunoscută în rândul marilor reformatori, printre care și Martin Luther. Spre finalul vieții sale, acesta a manifestat un asemenea dispreț față de evrei încât a scris: „Evreii sunt de speța șarpelui și ar trebui ca sinagogile lor să fie arse, iar ei să fie distruși.”7 Cred că biserica a permis ca magnitudinea la care l-a folosit Dumnezeu pe Martin Luther să eclipseze complet doctrinele lui din ce în ce mai antisemite și mai păcătoase. O asemenea teologie antisemită este inacceptabilă. Însă noi i-am permis să existe. Indiferent de cât de mult bine a fost făcut, necondamnând această perspectivă și nesuflând o vorba cu privire la faptele acestui om, și noi luăm parte la acest mare eșec.
Să nu uităm niciodată.
Când Îi predam Domnului slăbiciunile și eșecurile noastre, putem primi din puterea Lui. Privește la reacția apostolului Pavel în privința țepușului din carne: „Dar El mi‑a zis: ‘Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință’. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână peste mine. De aceea, eu sunt mulțumit în neputințe, în insulte, în nevoi, în persecuții și strâmtorări, de dragul lui Cristos, deoarece când sunt neputincios, atunci sunt puternic (2 Corinteni 12:9-10).”
Pastorul David Guzik a spus-o foarte bine:
„Gândiți-vă la acest bărbat, Pavel. Era el un om slab sau puternic? Omul care a călătorit în lumea antică împărtășind Evanghelia lui Isus în ciuda celor mai aspre persecuții, care a îndurat naufragii și închisoare, care a predicat împăraților și sclavilor, care a întemeiat biserici puternice și a format lideri; acesta nu era om slab. În lumina vieții și realizărilor sale, am putea spune că Pavel era un bărbat foarte puternic. Însă el era puternic doar pentru că își cunoștea slăbiciunile și căuta în exteriorul lui tăria harului lui Dumnezeu. Dacă ne dorim vieți de o asemenea tărie, trebuie să înțelegem, să ne recunoaștem slăbiciunea și să căutăm doar la Dumnezeu harul care ne va întări pentru orice îndeletnicire.”8
Slăbiciunea noastră ne amintește că, până la urmă, nu noi deținem controlul. Slăbiciunea ne amintește că puterea noastră ne dezamăgește. Ea ne amintește cât de puternic este Dumnezeul nostru.
Care va fi următoarea mare provocare pe care Biserica va fi nevoită să o învingă? Ce fel de răutate mare va apărea, căreia va trebui să ne opunem și să îi spunem pe nume? Al treilea război mondial? Moartea într-o tabără de refugiați? Avorturile aparent nesfârșite? Vom găsi în slăbiciunea noastră tăria Domnului de a înfăptui inimaginabilul? De a ajunge la cei neiubiți și a ne juca rolul în planul lui Dumnezeu de a înnoi toate lucrurile?
Bunicul meu ura maioneza. O ura pentru că mirosul ei îi amintea de mirosul evreilor care au murit arși în timpul Holocaustului. Mirosul îi reamintea constant de atrocitățile pe care nu le putea uita vreodată. Nu avea voie să le uite. Nici noi nu avem voie să le uităm. Să nu uităm niciodată eșecul nostru de a împiedica tragediile Holocaustului.
Să ne amintim trecutul dureros într-atât încât să eliminăm atrocitățile lui, totul pentru un viitor înfloritor!
Referințe
1 Szloboda, David T. “Patent Search.” Espacenet, accesat pe 29 ianuarie, 2020.
2 Clairmont, Nicholas. “‘Those Who Do Not Learn History Are Doomed To Repeat It.' Really?” Big Think. Big Think, July 31, 2013.
3 “Matthew 27.” ESV Bible.
4 Christopher J.H. Wright, The Mission of God (Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press, 2006), 62.
5 Deși câțiva creștini cunoscuți au luat măsuri, majoritatea celor din biserică nu au spus nimic.
6 GotQuestions.org. “What Is Replacement Theology / Supersessionism?” GotQuestions.org, January 15, 2010.
7 Howard, Bernard N. “Luther's Jewish Problem.” The Gospel Coalition, October 19, 2017.
8 “2 Corinthians Chapter 12.” Enduring Word, May 9, 2019.