Cine sunt eu? Trei cuvinte simple sau zece litere care alcătuiesc această întrebare. Însă încercările de a găsi un răspuns satisfăcător au dat naștere la suficiente scrisori pentru a umple nenumărate biblioteci. Pentru a răspunde la întrebarea „cine suntem noi?”, trebuie să punem și întrebarea „ce suntem noi?”. Ce înseamnă să fii uman? Oare avem vreun scop măreț sau un final semnificativ spre care se îndreaptă viețile noastre?
O întrebare nobilă
Căutarea identității și însemnătății noastre este tema care a ținut ocupată gândirea ființelor umane timp de milenii. Aceasta a umplut paginile creațiilor artistice și teatrale, a cântecelor și a poeziile noastre. După cum striga regele Lear în piesa lui Shakespeare: „Oare știe cineva cine sunt eu? Cine poate să îmi spună cine sunt?”[1]
În Psalmul 8, împăratul David meditează la existență în timp ce privește cerul înstelat. Apoi își pune o întrebare despre umanitate:
Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai zidit, îmi zic: Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-Ţi pese de el? (Psalmul 8:3-4)
David privește cerurile și imensitatea universului și cugetă la cum trebuie să fie Dumnezeu să fi creat un asemenea loc. El vede efemeritatea omului în comparație cu Dumnezeul veșnic și se întreabă de ce s-ar preocupa cineva atât de măreț cu omul?
O întrebare universală
Această întrebare primește aceeași atenție și din partea celor care susțin că nu au înclinații religioase. Peste tot în lume, universitățile de top de astăzi țin conferințe și caută răspunsuri din partea minților luminate despre ce înseamnă să fii uman. Filozofii, psihologii, antropologii, biologii, sociologii și experții în etică au încercat să ofere un răspuns la această întrebare. Dar oare de ce nu se găsește un răspuns solid? Este ciudat că oamenii au populat această planetă atât de mult timp, însă tot nu pot oferi un răspuns la această întrebare fundamentală. Secole întregi au răsunat dezbateri în societate în jurul acestor chestiuni.
Două răspunsuri
Poate că prăpastia cea mai vizibilă a fost între cei care pretind că găsesc răspunsuri într-un mediu teist, adică cei care recunosc existența lui Dumnezeu, și cei care îl resping pe Dumnezeu. Oricât de opuse ar fi aceste două tabere, nu încape îndoială că aceste întrebări au fost puse. Motorul de căutare Ask Jeeves a întocmit o listă cu ceea ce se numește „Topul celor 10 întrebări ‘fără răspuns’” al ultimului deceniu. Lista se bazează pe cele 1,1 bilioane de întrebări puse pe website. Surprinzător, pe primul loc s-a aflat întrebarea: „care este scopul vieții?”, urmată de: „Există Dumnezeu?”.
Oamenii caută sensul vieții și se pare că avem o tendință firească de a căuta acest sens în vreo cauză transcendentă din afara noastră. Majoritatea oamenilor își dau seama că existența Lui Dumnezeu ar oferi un sens transcendent vieților lor.
Bineînțeles, fără Dumnezeu nu există nicio ființă transcendentă care ar putea să ne umple viețile cu însemnătate sau un scop suprem. După cum spune și ateul Bernard Russell:
Omul este rezultatul cauzelor care nu au anticipat sfârșitul la care aveau să ajungă; originea, dezvoltarea, speranțele și fricile lui, iubirile și convingerile nu sunt decât rezultatul adunării accidentale de atomi.[1]
Cui îi pasă?
De ce contează ce anume ne face umani? Ei bine, ceea este adevărat despre noi în mod colectiv are un impact asupra noastră la nivel individual. Înțelegerea a cine suntem noi ca ființe umane, fie o adunare de atomi la întâmplare, fie o creație unic concepută, formează temelia identității noastre.
În cartea Eclesiastul, Solomon scrie aceste cuvinte:
El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar și veşnicia în inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârșit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11)
Am fost creați având veșnicia în inimile noastre, adică suntem destinați în mod specific să ne găsim însemnătatea și împlinirea trăind în concordanță cu aceea pentru care am fost creați: pentru a avea o relație cu Dumnezeu.
Găsirea identității noastre adevărate este strâns legată de răspunsul la întrebarea pusă de Isus ucenicului Său, Petru, aceeași întrebare la care El vrea ca toți să răspundem astăzi:
Dar voi cine ziceți că sunt Eu? (Matei 16:13)
Petru a răspuns: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”. Pe această mărturisire de credință a lui Petru a spus Isus că își va clădi biserica. Temelia bisericii constă în recunoașterea adevăratei identități a lui Isus.
Acest aspect este vital. Dacă ai răspuns la această întrebare într-un mod asemănător, atunci poziția și identitatea ta, la fel ca ale lui Petru, sunt strâns legate de El și în El. Este un lucru mai minunat decât ar putea fi orice imagine de sine autoconstruită sau orice Identitate formată de această lume.
În final, speranța mea este ca tu să îți poți da seama că identitatea pe care o oferă Isus este singura care contează. Însuși Isus subliniază acest lucru când spune:
Pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu. (Ioan 18:37)
Adevărul este că Dumnezeu a creat această lume pentru a fi locuită de noi (Isaia 45:18), L-a creat pe om pentru slava Sa (Isaia 43:6-7), pentru a se bucura de El pe vecie (Psalm 16:11). El este autorul vieții (Fapte 3:15), de aceea este Singurul care ne poate oferi o înfățișare sinceră a cine suntem (Romani 3:23). El ne cunoaște în mod intim (Matei 10:30), Lui îi pasă de noi fără măsură (Ioan 10:13), El ne iubește necondiționat (Romani 5:8) și ne oferă viață din abundență (Ioan 10:10). Se poate ajunge la o asemenea viață printr-o relație cu Cel care ne-a creat. Asta este posibil răspunzând la întrebarea: „cine zici tu că sunt Eu?”
Acesta este ADEVĂRUL!
*Fragment din „Who Am I?”
[1] Shakespeare, William. King Lear. Actul 1 Scena 4, accesat pe http://nfs.sparknotes.com/lear/page_64.html
[2] Russell, Bertrand. Mysticism and Logic: including a Free Man’s Worship. Londra: Unwin Paperbacks. 1986. pp. 10-11