„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi...” (Ioan 1:14)
Crăciunul este sărbătoarea umanității lui Dumnezeu. Credința noastră este unică între religiile lumii datorită acestei simple convingeri: Dumnezeul nostru a decis să se coboare la nivelul nostru, să se umilească, să devină unul de-al nostru. Întregul Cuvânt al lui Dumnezeu dat omului a devenit trup și a trăit printre noi.
În Geneza 1:2 citim despre o vreme când „pământul era pustiu și gol”. În acea pustietate, povestea Creației ne spune că Dumnezeu doar a zis și, la Cuvântul Lui, lumina a dansat, apele s-au despărțit, plantele au înmugurit, apele au năvălit, iar vitele, animalele care mișună și animalele sălbatice au luat ființă. Dumnezeu a zis și „așa a și fost” (Geneza 1:24).
Însă, când a venit vorba de umanitate, Dumnezeu a ales să facă ceva diferit, ceva mult mai personal. Pe când Creația există pur și simplu prin Cuvântul Lui, acest prim om, acest Adam, nu a luat ființă pur și simplu; el a fost modelat: „Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu.” (Geneza 2:7)
Cuvântul din ebraică pentru „țărână” este aphar și poate însemna lut, pământ, noroi, cenușă, sol, mortar, pulbere sau chiar gunoi. Modelat din lut, având chiar suflarea lui Dumnezeu în el, povestea omului începe.
Fragilitatea noastră este evidentă și în ziua de astăzi. Ne lovim și, uneori, aceste lovituri ne macină în interior, în inimă. Ne rănim și reparațiile sunt imperfecte, iar punctele de presiune rămân evidente. Ne e groază de procesul de foc care va rafina vasele noastre de lut.
În Vechiul Testament ni se amintește deseori faptul că suntem doar lut: „Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou ţărână?” (Iov 10:9); „Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aminteşte că suntem ţărână.” (Psalmul 103:4)
Din nou și din nou, fragilitatea umanității noastre răsună pe parcursul poveștii, și așa ajungem la Matei și Luca, care ne povestesc despre momentul extraordinar ce a influențat istoria: Dumnezeul întregului univers a pășit în pântecul unei mame necăsătorite pe nume Maria, intrând astfel în lut.
Gândește-te la cel mai frumos lucru pe care l-ai creat, scris, modelat, pictat sau schițat vreodată. Apoi imaginează-ți cum ar fi să alegi să devii acel lucru.
Aceasta este cea mai mică întrezărire a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Întruparea lui Cristos ne spune că Dumnezeu, pe deplin Dumnezeu, a pășit în umanitate și s-a făcut trup, devenind om, pe deplin om. Și datorită umanității Dumnezeului nostru în Isus Cristos, putem aveam încredere în trei aspecte (și chiar mai multe).
În primul rând, Dumnezeul nostru este printre noi ca Cel care slujește.
După cum citim în Filipeni 2:7: „S-a golit de Sine, luând chip de rob şi devenind asemenea oamenilor”. Societatea noastră îi sărbătorește pe cei cu reputație mare (vezi cel mai recent album lansat de Taylor Swift), însă reputația noastră se găsește în Dumnezeul care a ales să nu aibă reputație pentru a ne transforma viețile, mințile și inimile.
În al doilea rând, Dumnezeul nostru înțelege slăbiciunea.
În situațiile noastre de suferință și dor, El știe ce înseamnă să suferi și „poate fi blând cu cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că El Însuşi este cuprins de slăbiciune.” (Evrei 5:2). Isus, Cuvântul care s-a întrupat, este Dumnezeul care cunoaște atât durerea provocată atunci când te tai într-o hârtie, cât și durerea cauzată de trădarea prietenului cel mai bun. El a ales să pătrundă în aceste dureri astfel încât să fie un Dumnezeu care e aproape de noi, nu departe.
În ultimul rând, Dumnezeul nostru a trăit (viața pe care noi nu am putea-o trăi), a murit (moartea prin care nu am putea trece) și trăiește pentru totdeauna.
În ultima carte a Bibliei, Ioan are o viziune cu Isus, iar Fiul cel Viu al lui Dumnezeu îi spune: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Cel Viu! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor!” (Apocalipsa 1:17-18). Acest adevăr ne oferă siguranță veșnică, căci bebelușul născut într-o iesle este și Regele care trăiește pentru totdeauna.
Prin urmare, care este răspunsul nostru în fața acestor lucruri? Pentru a-l cita pe John Stott (Basic Christianity):
„Dacă citești Biblia, vei vedea că niciunul dintre cei care l-au întâlnit pe Isus nu a avut o reacție moderată cu privire la El. Există doar trei reacții față de Isus: ori l-au urât și au vrut să Îl omoare, ori li-a fost frică de El și vrut să fugă, ori s-au îndrăgostit de El și au încercat să-I dea Lui întreaga lor viață...”
Haideți ca, în această perioadă de Crăciun, să fim îndrăgostiți de El, să Îl adorăm întru totul, să Îl iubim și să Îi dăm Lui întreaga noastră viață, datorită acestei dragoste.