Este dureros.
Sunt pe cale să împărtășesc ceva personal. Este vorba de o lecție pe care am învățat-o acum câțiva ani. O voi împărtăși pentru că ea arată ceea ce eu cred a fi un adevăr vital. Se pare că mulți credincioși maturi „se împotmolesc” la un moment dat în umblarea lor. Fac progrese mari, apoi rămân blocați. Pot rămâne așa câteva luni, uneori poate chiar câțiva ani. După cum mulți creștini știu, dacă nu progresezi, inevitabil aluneci, dând înapoi.
Când ne întoarcem la Cristos, Duhul Sfânt ne ajută să dăm la o parte viciile evidente sau așa-numitele „păcate ale firii”.
Schimbarea comportamentului nostru ne pune în dezacord cu oamenii cu care obișnuiam să ne petrecem timpul. Nefăcând ceea ce făceam înainte, în timp ce ei continuă să facă aceleași lucruri, începem să ne găsim prieteni noi care ne încurajează în umblarea noastră cu Cristos. Al doilea capitol din călătoria noastră începe când Duhul Sfânt trece de păcatele firii și ajunge la păcatele sufletului. Nu doar comportamentul este provocat, ci gândurile, opiniile și atitudinea. Dificultatea constă tocmai în faptul că acestea sunt înfășurate în jurul identității noastre
Păcatele firii sunt pur și simplu lucrurile pe care obișnuiam să le facem. Păcatele sufletului sunt strâns legate de cine suntem noi. Duhul Sfânt ne provoacă să lăsăm la o parte „omul vechi”, așa cum numește Noul Testament vechea noastră identitate, și să ne îmbrăcăm cu „omul nou”, adică cine suntem noi acum cu adevărat în Cristos (Romani 6:5-14, Efeseni 4:20-24, 2 Corinteni 5:17). Întrucât acestea sunt schimbări profunde care afectează foarte adânc modul în care ne vedem pe noi înșine și locul nostru în lume, ele reprezintă o provocare mult mai mare decât păcatele firii. Mulți obiectează la posibilitatea lăsării la o parte a familiarului pentru necunoscut. Poate că nu le place ceea ce le-a descoperit Duhul, dar măcar știu. Identitatea la care îi cheamă Dumnezeu este, pentru mulți, un necunoscut prea înfricoșător pentru a-i face față.
Mulți ani m-am luptat cu mânia.
Obișnuiam să am momente de furie care culminau cu pumni în zid, obiecte aruncate sau abuz verbal. Din fericire, violența nu a fost direcționată niciodată către oameni. După fiecare izbucnire, îmi regretam comportamentul, dar nu făceam progrese în încetarea lui. În cele din urmă, mi-am dat seama de ce. Izbucnirile mele aveau loc, de obicei, la serviciu, unde aveam funcția de manager. Când explodam, îi făceam pe angajați să „se conformeze” și să treacă înapoi la treabă.
Apoi m-am căsătorit și am avut un copil. Odată, când băiatul meu a eșuat în respectarea unei reguli, am explodat. Iar când am văzut frică pe fața lui micuță, mi-am dat seama cât de scăpat de sub control eram și am observat răul pe care îl făceam. Mă mai rugasem și înainte cu privire la furia mea, însă acum eram disperat să mă schimb. Însă nu s-a întâmplat nimic. Furia și-a continuat firul.
Într-o zi, după încă o izbucnire regretabilă, în timp ce mă rugam ca Dumnezeu să mă schimbe, L-am simțit pe Duhul spunându-mi: „Furia ta este un simptom”.
Răspunsul meu: A ce anume?
Duhul: Nu pot să îți descopăr.
Eu: De ce?
Duhul: Te-ar distruge.
Eu: De ce?
Duhul: Nu ești pregătit. Dacă ți-aș arăta rădăcina furiei, ai dispera.
Eu: Atunci nu mă voi schimba niciodată. Trebuie să mă schimb. Te rog, arată-mi cum.
Duhul: Îți voi arăta când vei fi pregătit.
După cum știe oricine a avut un asemenea moment cu Duhul Sfânt, întregul dialog nu a durat mai mult de câteva secunde. O pace adâncă m-a umplut când am realizat că Dumnezeu avea să facă o lucrare în mine pentru a mă aduce în punctul în care putea să îmi descopere cauza furiei mele. De îndată ce știam, puteam să mă pocăiesc și să am parte de vindecare. Habar nu aveam cât de dureros avea să fie odată descoperit.
În lunile care au urmat, umblarea mea cu Dumnezeu a devenit mai stabilă pe măsură ce am înțeles harul Său. El s-a dovedit credincios din nou și din nou. Mi-am dat seama cât de înțelept și puternic este. Însă doar mai târziu am observat toate aspectele pe care aveam nevoie să le cunosc pentru ca schimbarea să se producă și o parte din „vechiul Lance” să fie pusă la o parte deliberat, iar noua identitate să se instaleze.
Apoi, într-o zi, într-un cadru asemănător cu cel al întâlnirii precedente, L-am simțit pe Duhul spunându-mi: „Ești gata?” Răspunsul meu: „Dacă mă întrebi, înseamnă că sunt”. O scurtă pauză a urmat, timp în care am simțit că Duhul îmi oferea șansa de a-mi aduna gândurile. „Ok”, m-am gândit, „vine marea revelație. Fii gata.” Iar ea a venit.
„Lance, furia ta este înrădăcinată în nevoia ta de a simți că deții controlul. Cu buzele spui că sunt Domn, dar încă nu te-ai predat Mie. M-ai primit ca Mântuitor, dar nu ca DUMNEZEU. TU ești cel care stă pe tron. Iar când lucrurile nu merg așa cum vrei tu, explodezi pentru că asta îi intimidează pe ceilalți și îi face să se supună. Te pune pe tine ‘la conducere’, dar dăunează relației tale cu ei. Eu sunt Dumnezeu! Coboară de pe tron și predă-te Mie.”
La fel ca înainte, tot dialogul s-a desfășurat în câteva secunde. Și după cum fusesem avertizat, a fost o revelație atât de profundă și deranjantă, încât de abia am fost capabil să o procesez. Pierdut! Nu pot să spun cu alte cuvinte cum m-am simțit. Păream cel mai mare trădător din lume pentru că mă înșelasem pe mine însumi fără să știu. Mi-am dat seama cât de confortabil am trăit într-o minciună. Prin rugăciune fierbinte, mi-am mărturisit păcatul, mi-am cerut iertare și am cerut lucrarea adevărului și harului de a mă preda complet lui Dumnezeu ca Dumnezeu, pentru ca El să preia controlul și să mă ajute să nu mă mai urc pe tron.
Iar El a lucrat. Lunile care au urmat au adus o schimbare remarcabilă. Când furia se aprindea în mine, îmi aminteam singur Cine deținea controlul. Ce minunat a fost să privesc cum focul ostilității moare în loc să fie înflăcărat. Au fost câteva momente în anii care au urmat când furia s-a aprins, dar m-am pocăit repede de ea. Au trecut ani buni de la ultima izbucnire.
Observație: aceasta a fost cauza problemei mele cu mânia. Nu sugerez că aceasta este și a altcuiva. Este posibil ca frângerea altcuiva fie în altă parte.
Lucrarea Duhului nu s-a oprit aici. El a continuat să lucreze și la alte aspecte în mine. Întrucât încă nu mă aflu în rai, este nevoie ca multă frângere să fie vindecată, multe păcate de care să mă pocăiesc, multe goluri în suflet pe care harul și adevărul să le umple.
2 Corinteni 5:17 reprezintă un adevăr cheie al creșterii în maturitate spirituală. „Dacă cineva este în Cristos, este o nouă creație; cele vechi s-au dus; iată, toate au devenit noi.” Credința în Isus ne unește în moartea și învierea Lui. Crucea pune capăt la cine eram, iar învierea ne naște ca o nouă creație. Umblarea prin Duhul presupune să învățăm „să ne dezbrăcăm de omul vechi și să ne îmbrăcăm cu omul cel nou”.
Ești împotmolit undeva?
Există ceva pentru care te rogi ca Dumnezeu să schimbe, dar nu pari că faci prea mare progrese? Te controlează mânia deseori? Ești întemnițat în amărăciune? Te apasă invidia? Motivul pentru care încă te lupți cu ceva anume este pentru că acel lucru este înrădăcinat în vechea ta identitate. Dacă L-ai rugat în mod repetat pe Dumnezeu să „repare” ce este frânt, este timpul să Îl întrebi de ce. Cere-I Duhului să te aducă în punctul în care să vezi cauza.
Realitatea este că, dacă nu creștem, dacă nu înaintăm în umblarea noastră cu Dumnezeu, atunci dăm înapoi. Însă trebuie să dăm înainte.