De ce trebuie să lăsăm o moștenire trainică generației următoare?
De curând, am fost rugat să fiu unul dintre vorbitori la un retreat pentru mileniali, a cărui temă a fost „Moștenirea”. Definiția propusă pentru cuvântul „moştenire” a fost următoarea: ceva transmis sau primit de la un strămoș sau din trecut. Din experienţă proprie, pot să spun că moştenirile se nasc din relaţii şi momente care lasă o amprentă sau au un impact. Pe măsură ce îmi pregăteam mesajul, mi-am amintit de doi bărbați din trecut care au petrecut timp cu mine și mi-au oferit ocazii ce au lăsat o moștenire în viața mea și în lucrarea mea pentru ceilalți.
O conversație care mi-a schimbat viața
Richard Cimino a fost pastorul grupului de liceeni când eu eram în ultimul an de liceu și mergeam la Calvary Chapel Costa Mesa. O conversație pe care am avut-o cu Richard în timp ce luam masa de prânz într-o zi mi-a schimbat întreaga traiectorie și țel al vieții mele. Richard mi-a spus cu afecțiune: „Rob, știi care e problema ta?” M-a luat prin surprindere, dar eram curios cu privire la ce avea să spună, așa că am răspuns: „Nu. Care?” Ricard a continuat și mi-a spus că problema mea este că Isus e doar o parte a vieții mele, nu centrul ei.
Acele cuvinte m-au străpuns tare. Știam că are dreptate. Fără îndoială, eram creștin și Îl iubeam pe Isus, dar viața și prioritățile mele erau separate, ca feliile unei prăjituri, între școală, prieteni, familie, baseball (o pasiune majoră), locul de muncă și Isus. Uneori, Isus era o felie mare de prăjitură, alteori - o felie mică. Domnul mi-a arătat că vrea să fie centrul vieții mele și că toate celelalte lucruri trebuie să se învârtă în jurul relației mele cu El. Acea conversație cu Richard avea să fie catalistul a ceea ce urma să aibă loc un an mai târziu, când, student fiind la colegiu, cu bursă datorită baseball-ului, Domnul m-a chemat să renunț la baseball și să intru în lucrare full-time.
Prilejuri de slujire
Richard mi-a oferit primul meu prileg să slujesc în lucrare, ca lider al grupului de liceeni de la CCCM. La început, rolul meu a fost să ajut la modul practic și să încerc să petrec timp cu tinerii, încurajându-i așa cum Richard m-a încurajat pe mine. În cele din urmă, am ajuns să dau conduc studii biblice, grupuri de casă și să conduc împreună cu altcineva întâlnirea cu tinerii de duminică seara, de la biserică.
Totuși, Brian Brodersen a fost cel care mi-a oferit primul prilej să conduc un studiu biblic. Imediat după aceea, Domnul m-a chemat să renunț la baseball în colegiu și să îmi îndrept atenția spre slujirea Lui, iar Brian m-a întrebat dacă vreau să preiau un studiu biblic de prânz pe care el îl ținea la Liceul Universității din Irvine (California). I-am spus că nu știu să țin un studiu biblic, iar el mi-a răspuns că Dumnezeu îmi va arăta, iar eu trebuie să pășesc prin credință. Așa am și făcut.
După cursurile mele de dimineață de la colegiu, am condus până la liceu și, pur și simplu, am împărtășit cu liceeni ceea ce Dumnezeu îmi arătase în devoționalul meu de dimineață. Surprinzător, acestora le-a plăcut și mi-au spus să mă întorc! Am ținut acel studiu biblic în fiecare săptămână pe tot parcursul semestrului. Liceeni de la universitate le-au spus unor prieteni de-ai lor de la Liceul Woodbridge despre acest studiu, iar aceștia m-au invitat să merg și să țin un studiu biblic și la școala lor. Dintr-o dată, slujeam câte unui grup de studenți de la ambele școli, și chiar dacă nu prea știam ce făceam, Dumnezeu binecuvânta. La sfârșitul anului școlar, ambele grupuri au vrut să continue să se întâlnească, așa că au sugerat să se unească pe durata verii și să se întâlnească joi seara, acasă la cineva. Iar eu conduceam până la Irvine joi seara ca să mă întâlnesc cu peste 60 de liceeni la cineva acasă. Tot nu știam ce făceam, și uitându-mă acum înapoi, sunt sigur că i-am învățat unele lucruri heretice! Dar Dumnezeu mișca și lucra în ciuda mea, și prin mine, doar pentru că eram disponibil și pentru că Brian îmi oferise prilejul.
O călătorie în cealaltă parte a lumii
Un alt mod prin care Brian și-a lăsat amprenta în mod trainic în viața mea a fost momentul când m-a luat în prima mea misiune peste ocean. Am mers în Europa de Est în 1989, chiar după căderea comunismului. A fost o experiență incredibilă. Într-o după-amiază în timpul călătoriei, am condus un grup de aproape șase băieți la Cristos, și apoi, săptămâna următoare, împreună cu un prieten, ne-am întâlnit cu acest grup de două ori pe zi ca să îi ucenicim. Ne întâlneam dimineața înainte de școală și apoi după-amiaza, după ce terminau orele. Până la sfârșitul săptămânii, acel grup de șase băieți a crescut la 30 de adolescenți flămânzi să Îl cunoască pe Isus. Era o biserică în devenire! Când a sosit momentul să îi lăsăm și să ne întoarcem în Statele Unite, le-am spus că vom aduce pe cineva care să continue să îi învețe despre Isus și să îi ajute să crească în relația cu El.
Două săptămâni mai târziu, eram în avion cu un tânăr pe nume Mike Harris, pe care îl știam din lucrarea lui Richard cu liceenii. Mike era un surfer care Îl iubea pe Isus și avea un dar în muzică și evanghelizare. La sfârșitul unei săptămâni cu copiii, totul a explodat: peste 100 de tineri se strângeau în fiecare zi ca să meargă și să îl audă pe Mike predicând Cuvântul și cântând. Acel grup s-a transformat în ceea ce avea să devină Calvary Chapel Subotica (Iugoslavia).
Personal, acea experiență m-a făcut să nu mai privesc niciun oraș cu aceeași ochi. Când merg în orice oraș din lume, prima mea reacție este să îmi deschid ochii mereu ca să văd ce face Domnul acolo, să Îl întreb ce vrea să facă în acel oraș, și dacă vrea ca eu să fac cumva parte din asta. Acea schimbare în inima și mintea mea în ce privește misiunea a avut loc pentru că cineva mi-a oferit șansa să fac ceva ce nu mai făcusem până atunci și să fiu folosit de Dumnezeu într-un mod în care nu credeam că e posibil.
Vezi tu, impactul pe care Brian și Richard l-au avut în viața mea m-a inspirat să le ofer tinerilor bărbați și femei, pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, șansa de a fi folosiți de Dumnezeu. Am avut privilegiul de a-i vedea pe mulți dintre ei continuând să facă lucruri mărețe care au întrecut cu mult orice am făcut eu vreodată. Asta este, pentru mine, o bucurie imensă! Uneori cred că noi complicăm prea mult ce înseamnă să îl slujim pe Dumnezeu. Am fost învățat că Dumnezeu nu se uită la abilități, ci la disponibilitate.
Cred că noi, cei care suntem lideri în acest moment, trebuie să îi căutăm pe cei din generația mai tânără care Îl iubesc pe Isus, sunt disponibili și doresc să Îl slujească pe El, și să le oferim ocazii care Îi vor permite lui Dumnezeu să îi dea pe spate. Poate fi un dezastru și poate că nu vor face lucrurile bine tot timpul, dar putem să îi inspirăm să dea mai departe, bucurându-ne împreună cu ei, pe măsură ce Dumnezeu binecuvântează. Făcând așa, vom lăsa o moștenire trainică!