
Marty era preferatul meu.
Am devenit lider de închinare în zilele primelor albume ale trupei Hillsong United. Joel, JD, Jad, Marty și Matt erau ca Răzbunătorii (The Avengers) în ochii liderilor de închinare. Fiecare își avea favoritul, iar Marty Sampson era al meu.
După câțiva ani departe de lumina reflectoarelor, Marty a împărtășit un update exploziv pe Instagram: „Încep de-a dreptul să îmi pierd credința și nu mă deranjează […] De un sigur lucru sunt sigur: de ceea ce este adevărat pentru mine chiar acum.”
Mi s-a frânt inima când am citit aceste afirmații. Nu pentru că e greșit să te lupți cu credința ta. Nu pentru că îndoielile și nesiguranța nu apar în calea noastră, ci pentru că afirmația lui Marty, în totalitatea ei, arată către ceva mult mai profund. El l-a respins pe Dumnezeul din Biblie pentru a avea un dumnezeu creat de el însuși, și acest dumnezeu l-a dezamăgit.
Iar Marty nu este singurul.
Versiunea Creștinismului respinsă de Marty are ecou pe tot globul.
Sunt pastor de 10 ani și mărturisesc că sunt ispitit de chemarea ei seducătoare. Această versiune are o atracție veche de secole. Noi suntem eroii propriei povești. Noi suntem stăpânii destinului nostru. Iată câteva cuvinte spuse de Marty în postarea lui:
„Câți predicatori cad? Mulți.”
Este dureros să îi vedem pe liderii noștri căzând. Atunci când un pastor cedează în fața eșecului moral, acest lucru este fără îndoială distrugător. Chiar acum, mulți dintre noi simt durerea rănilor provocate de un pastor necredincios.
Însă aceste eșecuri nu sunt o acuzație a sfințeniei lui Dumnezeu. Ele sunt o acuzație a păcătoșeniei omului. Mai mult, ele confirmă că ceea ce a spus Dumnezeu despre noi este adevărat. Suntem păcătoși. Ele confirmă că ceea ce a făcut Isus este esențial. Avem nevoie de un salvator.
Este ușor să ne punem credința în lideri. În mintea noastră știm că Isus este singurul mediator între Dumnezeu și om. El este singura întruchipare pură și perfectă a lui Dumnezeu. „Hei, dar cum rămâne cu tipul ăsta? Poate fi și el mediatorul meu?” Însă dacă el cade, tu te prăbușești.
DACĂ ÎȚI PUI CREDINȚA ÎN OM, CREDINȚA TA VA EȘUA.
„Câte minuni au loc astăzi? Nu multe.”
Soției mele și mie ni s-a spus că s-ar putea să nu avem copii niciodată. În urma vizitelor la doctor și a analizelor, am realizat că ar fi un adevărat miracol să avem un copil. Dar apoi s-a întâmplat. Soția mea a rămas însărcinată. După nenumărate ore de rugăciune, bebelușul nostru miraculos a luat ființă.
Și apoi a încetat din existență.
Pierderea sarcinii a fost cel mai devastator lucru prin care am trecut vreodată. Nu doar din cauză că am pierdut o viață iubită, ci și pentru că soția mea și cu mine parcă pluteam de când apăruse minunea. Când minunea a fost îndepărtată, am căzut adânc.
Ce este o minune? Ea este intervenția supranaturală a lui Dumnezeu în lumea noastră umană. Totuși, chiar dacă Dumnezeu alege - uneori - să intervină pentru noi, acesta nu este scopul Lui suprem.
El a produs deja minunea supremă: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi". Dumnezeu s-a făcut om și a pregătit o cale pentru împăcarea și odihna noastră veșnică alături de Tatăl.
Vindecarea fizică poate păli.
Siguranța financiară se poate pierde.
Mântuirea este veșnică.
Datorită harului incalculabil al lui Dumnezeu, mulți dintre noi primesc atât minunea veșnică a mântuirii oferite de Dumnezeu, cât și experimentarea minunilor temporale de-a lungul vieții. Însă amintește-ți că Dumnezeu nu îți promite răspunsul preferat de tine la orice rugăciune sau minunea dorită de tine în orice durere.
DUMNEZEU NU ESTE OBLIGAT SĂ SE CONFORMEZE VOII TALE.
Misiunea Lui principală nu este să șteargă în mod supranatural orice durere și suferință și să o înlocuiască cu bunăstare și confort. Dacă îți pui credința în faptul că Dumnezeu va face ceea ce tu vrei să facă, credința ta va eșua.
Personal, am trecut prin situații dureroase, disperate și grele. Am strigat către El să intervină, iar El nu a făcut-o. Mulți dintre voi aveți mult mai multe motive pentru a striga către El și mult mai multe motive pentru a dispera atunci când tăcerea este singura care se așterne.
Isus ne-a atenționat, spunând: „în lume veți avea necazuri”. Slavă lui Dumnezeu că acesta nu este sfârșitul poveștii! „Curaj, Eu am învins lumea!”
„Cum poate Dumnezeu să fie dragoste și să trimită patru miliarde de oameni într-un loc doar pentru că ei nu cred?”
Această întrebare este una dificilă. Iadul este o pastilă greu de înghițit. Nu e de mirare că mulți pastori și multe biserici o ignoră ca și cum ar fi oaia neagră a familiei teologice. Scopul meu nu este să scormonesc existența iadului, ci să sap adânc pentru a trece dincolo de suprafață.
„Cum poate Dumnezeu să facă ceva ce eu nu înțeleg?”
„Cum poate Dumnezeu să facă ceva cu care eu nu sunt de acord?”
„Cum poate Dumnezeu să facă ceva ce eu nu aș face?”
Când începi să îți pui aceste întrebări, credința ta se află pe un teren periculos. Într-o bună zi, plăcile tectonice se vor mișca, pământul se va deschide și vei fi înghițit de viu. Adevărul este că tuturor ne-ar plăcea dacă Dumnezeu ar fi puțin mai mult ca noi, dacă ar face lucrurile în felul nostru.
Însă noi nu suntem Dumnezeu. Căile Lui sunt mai presus de căile noastre. Gândurile Lui sunt mai presus de gândurile noastre. Planul Lui pentru mântuire poate include aspecte pe care noi nu le înțelegem.
Există pe de-o parte Dumnezeul din Biblie, iar pe alta un dumnezeu pe care noi l-am creat după asemănarea noastră. Trebuie să te decizi în care crezi.
DACĂ ÎȚI PUI CREDINȚA ÎN VERSIUNEA TA PERSONALĂ A LUI DUMNEZEU, CREDINȚA TA VA EȘUA.
Sunt convins că drumul credinței lui Marty este mult mai elaborat, complex și nuanțat decât ceea ce se observă din postarea lui scurtă. Comentând afirmațiile sale nu este un semn al judecății mele față de el, ci o avertizare pentru mine. Mă văd pe mine însumi în toate observațiile sale. Această versiune a Creștinismului mă atrage constant în strânsoarea ei reconfortantă.
Vreau să îi consider pe predicatorii prezenți fizic și audibili înlocuitori ai lui Isus.
Vreau să cred că Dumnezeu va interveni mereu în mod supranatural atunci când am cea mai mare nevoie de El.
Vreau să cred că Dumnezeu va face toate lucrurile în felul în care eu cred că ar trebui făcute.
Însă Dumnezeul adevărat este cu mult mai bun decât orice om. Decât orice minune. Decât orice produs al imaginației mele.
Aleg să îmi pun credința în El. Sper că și tu.