Ioan I-a zis: ‘Învăţătorule, noi am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu ne urma.’ Isus i-a răspuns: ‘Nu-l opriţi, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră.’ (Marcu 9:38-40)
Acum câţiva ani, soția mea Shannon și cu mine ne aflam la cafeneaua District Coffee House din Boise pentru a-l asculta live pe prietenul meu, Jeff Anderson, cântând o serie de cântece de închinare. Jeff s-a bucurat de ceva succes ca artist creștin, iar nouă ne-a plăcut mereu muzica lui. După această serie, ni s-a alăturat pentru părtășie. Am menționat ceva despre mulțimea diversă de la cafenea care asculta cu plăcere muzica lui: o varietate de creștini și fără îndoială și câțiva necreștini. El a spus: „Știi ce anume îmi place în calitate de lider de închinare?”. L-am întrebat: „Ce?”. Iar el a răspuns: „Am ocazia să îi conduc pe oameni în prezența lui Dumnezeu și nu există ziduri care să îi despartă”. Apoi a explicat în detaliu: „Pot să mă aflu într-un amfiteatru cu catolici, baptiști, penticostali, luterani, în realitate orice fel de creștin sau denominațiune, toți închinându-i-se lui Isus, pentru că în acel moment nu există bariere. Închinarea este marea punte a Bisericii”.
Acel moment a fost unul profund pentru mine. Niciodată nu am privit așa închinarea. Și nici nu m-am gândit vreodată că aș cânta laude alături de un catolic penticostal de-o parte, un luteran reformat de alta și un metodist în față. Nu cred că există un alt scenariu (cu excepția persecuției extreme împotriva Bisericii) în care să am părtășie cu acești frați și surori.
Unul dintre cântecele mele preferate spune așa: „Mă voi ridica și mă voi duce la Isus, iar El mă va ține în brațele Sale”. Imaginează-ți mirarea mea când am descoperit că Sf. Francis de Assisi a scris acest cântec! Niciun alt cântec nu m-a apropiat de tronul harului așa cum a făcut-o acesta. Ceea ce mi se pare uimitor este că eu pot (și am putut) să mă închin lui Isus prin cântece scrise de catolici, calviniști, arminieni, penticostali, luterani, baptiști și mulți alții.
În calitate de pastor la Calvary Chapel, mi-a plăcut mereu echilibrul abordării noastre. Putem avea părtășie și har față de o gamă largă de credincioși, chiar dacă unele idei, practici și perspective asupra unor doctrine care nu sunt fundamentale pot părea nenecesare, nebiblice, absurde, dăunătoare sau poate chiar ciudate. Pe mine, un tip pasionat de Biblie, chiar mă deranjează când oamenii ignoră Biblia în practică sau convingeri. Totuși, nu aș merge atât de departe încât să spun că aceștia nu sunt creștini, sau să pun la îndoială mântuirea lor. Dacă ei cred aspectele fundamentale ale mântuirii, eu cred că fac parte din familie, și da, uneori familia e ciudată. L-am văzut pe Dumnezeu folosind oameni cu care eu nu sunt de acord, în special în domeniul compunerii cântecelor de închinare.
Recent, am observat că există multă zarvă legată de închinare. Multe lucrări de discernere, de apologetică și unii pastori proeminenți au umplut internetul cu avertizări și îngrijorări. Uneori este vorba de un cântec în sine, însă de regulă, îngrijorările se învârt în jurul unor grupuri creștine precum Bethel, Jesus Culture și Hillsong. Nemulțumirea este că aceste grupuri, bisericile afiliate și lucrările care au legătură cu aceste grupuri au căzut în apostazie. Întrebarea mea pentru acești critici este: „Sunt ele mântuite sau nu?” Aș îndrăzni chiar să spun că nu mulți dintre acești critici ar fi în stare să spună că aceste grupuri nu sunt mântuite.
În calitate de pastor evanghelic, aș putea să trag linia și să spun că am motive întemeiate să nu mă închin alături de persoane care, cred eu, au erori serioase în doctrina lor sau se asociază cu învățători care îi învață erori pe alții. Voi numi câțiva față de care am îndoieli: John Newton, Fanny Crosby, David Crowder, Martin Luther, Elevation Worship, Bill Gaither, Keith Green, Hillsong, Bethel, Jesus Culture, Vineyard, frații Wesley (John și Charles), Matt Maher, Amy Grant, Maranatha (ups, ăsta e un grup Calvary Chapel) și aș putea să îi pun în aceeași categorie și pe Moses, David și Sons of Korah. Aș putea să arăt cu degetul către fiecare dintre aceștia și să ofer motive întemeiate cu privire la comportamentul, asocierea și chiar doctrina falsă a acestor artiști, față de care eu nu sunt de acord.
Nu am să înșir ce anume mă deranjează la acești compozitori. Însă pot să spun că, din câte știu eu, cred că toți Îl iubesc pe Isus. Dacă vrei, te las pe tine să îți petreci timpul scormonind după neghina din obor și încercând să discerni cine este creștin și cine nu. Pentru mine, asta este dovada a ceea ce a spus Pavel: „Acum vedem ca într-o reflecție din oglindă, însă atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaște așa cum am fost și eu cunoscut.” (1 Corinteni 13:12). De curând, am auzit pe cineva spunând: „Pot să spun cu siguranță că mă aliniez din punct de vedere teologic mai mult cu Bill Johnson (Bethel Redding, pastor din California) decât cu Martin Luther (liderul reformei protestante).” Am fost de acord cu el, deși niciunul dintre noi nu este un mare fan al teologiei lui Bill Johnson.
Nu vreau să minimalizez pericolul doctrinei false, întrucât cred că fiecare cântec ar trebui analizat din prisma Bibliei. În biserica mea, i-am făcut pe cei din echipa de închinare să schimbe versurile unor cântece înainte să le cânte. Am și eliminat cântece care clar nu erau în regulă din punct de vedere doctrinal. Poate că unii pastori nu vor să permită cuvântul „reckless” pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu, și îi înțeleg. Totuși, eu permit folosirea lui pentru că îmi dau seama că este un răspuns emoțional la dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu pentru noi. Presupun că, dacă vrem să eliminăm tot limbajul emoțional, ar trebui să avem grijă ce psalmi citim și ar trebui să eliminăm „Dragoste Nebună” din bibliotecile și rafturile noastre, alături de orice altceva scris de Francis Chan, pentru că nici Dumnezeu, nici dragostea Lui nu sunt NEBUNE!
În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc că de abia aștept să merg la concertul creștin la care vor cânta MercyMe și Crowder! Eu unul o să mă bucur închinându-mă lui Isus și fiind în unitate cu cei din jurul meu. Ce minunată este muzica de închinare creștină, întrucât ea dă la o parte barierele care ne separă. Deja există atâtea care ne despart, oare nu putem lăsa ca măcar aspectul acesta să ne unească?
„Iată ce bine și plăcut este când frații locuiesc împreună în armonie! Este ca untdelemnul de preț pe creștetul capului, coborând pe barbă, pe barba lui Aaron, coborând pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, ca roua coborând pe munții Sionului, căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, viața veșnică.” (Psalmul 133)