„Vegheaţi, stați fermi în credință, fiți bărbați, fiți tari! Tot ceea ce faceți să faceți cu dragoste.” (1 Corinteni 16:13-14)
De curând, am citit pasajul de mai sus și am fost puțin nedumerit. Cum poți să fii curajos când știi că nu ești curajos?
Mărturisire ușor digresivă: îmi este frică de orice. Este o minune că sunt misionar de 28 de ani. Obișnuiesc să le spun potențialilor misionari că, dacă eu pot, orice poate pentru că nu ține de ceea ce ofer eu. Ține de Dumnezeu. Acesta este secretul meu cu privire la a fi misionar.
Întorcându-ne la curaj, o altă traducere ar fi: „fii bărbat". Tehnic vorbind, eu sunt bărbat. Unii bărbați au o bărbăție puternică: de obicei, se spune despre ei că sunt „masculul alfa". Nu este genul meu. Eu nu sunt tipul obișnuit al liderului, nu am personalitatea dominantă care atrage mulțimi cu o carismă magnetică (nu încerc să mă plâng; mă simt bine în pielea mea. Chiar am anumite deprinderi de viață).
Când am citit pasajul, m-am întrebat: cum pot să fac ceea ce mă îndeamnă Pavel? Cum?
Apoi am citit versetul următor și totul a avut sens: tot ceea ce faceți, să faceți cu dragoste.
Mi-am amintit că în toate acele momente în care am iubit, am fost absolut neînfricat.
De exemplu, în împărtășirea Evangheliei. Când iubesc persoana de lângă mine, sunt neînfricat. Dacă mă respinge, nu sunt distrus. Perseverez după respingerea inițială, și dintr-o dată, avem o conversație semnificativă, și nu îi dau impresia persoanei respective că sunt insistent sau insuportabil, ci își dă seama că îmi pasă. Știu că pot fi batjocorit sau disprețuit, dar nu îmi pasă de mine însumi.
Am avut acest sentiment de neînfricare în dărnicie, în mersul în călătorii misionare, în a-i confrunta pe alții și a ține servicii funerare. Nu aș fi putut să le fac dacă mă preocupa propria persoana.
Acesta este aspectul măreț al dragostei. Nu poți să te îngrijorezi cu privire la tine însuți și la cel de lângă tine în același timp. Dragostei îi pasă de persoana de lângă. Asta face ca dragostea să fie curajul adevărat. Sunt conștient că mi se poate întâmpla ceva rău. M-ar putea costa. Cumva, aș putea pierde în toată povestea, însă îmi pasă de persoana de lângă mine, nu de mine însumi. Dacă ai fi preocupat de tine însuți, nu ar mai dragoste.
AȘADAR, PROVOCAREA ESTE SĂ FACI TOTUL CU DRAGOSTE.
Veghează datorită faptului că trăiești prin dragoste. Fii ferm în credință pentru că iubești. Fii curajos pentru că iubești. Fii puternic pentru că iubești.
O aplicație practică al acestui îndemn este să fii smerit. Dacă iubesc, nu trebuie să mă preocup de mine însumi. Iar pentru aceasta, am nevoie de Isus.
Tot ceea ce eu fac pe cont propriu este să mă gândesc la mine. Chiar trebuie să se întâmple ceva cu mine ca să pot iubi, iar aici intervine crucea. Slavă lui Dumnezeu pentru crucea lui Cristos care mă aduce la capătul puterilor pentru a mă uni cu Cristos, înviat din morți.
Îngâmfarea și părerea despre propria persoană mai mare decât ar trebui iese din calcul. Pavel spune: „Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din îngâmfare, ci, în smerenie, considerați-i pe alții mai presus decât voi înșivă. Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci și de ale altora.” Filipeni 2:3-4 este despre dragoste. Dacă suntem îngâmfați, nu ne purtăm cu dragoste.
O ALTĂ APLICAȚIE PRACTICĂ ESTE SĂ IUBIM MEREU.
Nu există niciun moment în care ar trebui să nu ne purtăm cu dragoste. Dragostea trebuie să ne caracterizeze. Asta mă face să mă gândesc la acele lucrări de discernere care îi fac cu ou și oțet pe cei despre care cred că sunt „de respins”. Cum de ajungem să ne îngâmfăm, să defăimăm și să ne purtăm urât cu ceilalți?
Însă personal, acest fel de a fi cu adevărat curajos mă bucură. Chiar și o persoană ca mine poate fi neînfricată pe bună dreptate pentru a putea face lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le fac. Poate că acele lucruri nu sunt impresionante în sine, dar pentru cineva ca mine care chiar nu e genul lui Jason Bourne, ele sunt semnificative.